Am deschis acest topic special pentru cladirile vechi din Bucuresti, cu o arhitectura deosebita, care se afla din pacate (majoritatea) intr-o stare precara, iar unele dintre ele incadrate in categoria celor cu risc seismic.
Asta seara am trecut prin centru, pe Magheru. Imi scapa numele blocului (Noctilucent, te rog ajuta-ma aici - B-dul Nicolae Balcescu nr. 26?): este vorba de cel in forma de H, aflat vis-a-vis de blocul Wilson, pe partea cu Scala. Avea la parter acum cativa ani o pizzerie Panipat iar acum are o patiserie Ana.
Este un bloc vechi, avariat puternic in 1977. A fost proiectat si construit fara cunostinte antiseismice iar rezultatul studiului publicat in 1982 arata ca dupa cutremurul din Martie 1977 cladirea a fost atat de puternic avariata incat abia se mai tinea in picioare. Deoarece o consolidare care sa ofere si protectie antiseismica ar fi costat foarte mult s-a realizat in 1977 o consolidare care sa readuca blocul la stadiul la care se afla inainte de cutremur.
Acum cladirea arata de parca ar fi fost parasita in ultimii 10 ani, desi cunosc persoane celebre care locuiesc in acel bloc.
Trecand prin fata lui am observat astazi o pancarda pe care este scris:
[
attachment=905]
Deci SC Unicon SA trebuia sa inceapa lucrarile de consolidare la 6.02.2006 si sa le termine la 6.02.2008.
Dupa cat am vazut, in afara de 1 schela agatzata pe bloc nu este nici un semn ca blocul ar fi fost sau este consolidat.
[
attachment=906]
Stiu ca pozele sunt proaste, am fost in mare graba si nu aveam timp sa ma mai desfasor cu camera, am fotografiat cu telefonul, din mers. O sa re-fotografiez / filmez cladirea, pentru arhiva.
Privit si dintr-un alt unghi: ce s-a intamplat cu banii alocati de primarie pentru consolidarea blocului?
Se lucrează la blocul acela, dar ai văzut şi tu că are multe scări. Ştiu pe cineva care locuieşte acolo, şi mi-au zis persoane care-l vizitează că era de-a dreptul sinistru în apartamentul respectivului când lucrau în el. De lucrat se lucrează a fost şi un articol în ziar că acolo locuieşte şi nu ştiu ce actor care nu era mulţumit de cum lucrează aia.
Va rugam inregistrati-va aici sau faceti login daca sunteti deja membru, pentru a putea vedea link-urile
În plus nu toate clădirile care au fost, conform scriptelor, consolidate au fost făcute gigea pe afară. A se vedea Wilson.
Blocul ăsta de care zici tu figurează ca Ferekide în cartea la care faci referire. Eu în altă carte am Ferekidele în altă parte, dar nu asta e important.
A, şi campion la încetineala consolidării, este, după ştiinţa mea, blocul lipit de Palatul Telefoanelor, care a început în 2003 şi abia acum pare să se apropie de final.
Personal îmi menţin părerea că nu prea se doreşte consolidatul blocurilor ca lumea. Pe de altă parte văd că unele clădiri par să aibă ceva mai mult noroc, că le preia cineva care se ocupă de ele. Blocul dintre CC şi Humanitas care a ars pe la Revoluţie se afla, nu demult, în "consolidare şi recompartimentare", dar nu cred că mai era locuit, că sinistraţii de acolo primiseră case în altă parte.
Da, numai ca "Ferichide" din articol este de fapt "Pherikide" afaik (din studiul respectiv).
Am văzut numele ăla scris în atâtea feluri că nici ăla de la care vine nu l-ar mai recunoaşte. În plus ştii tu ziaristul român atent cu documentarea şi preocupat de calitatea materialului care-i iese de sub condei, pardon, tastatură? Or mai fi câte unii rătăciţi, dar prea puţini, judecând după ce găseşti prin presă.
Cred ca a scris exact varianta fonetica...
Si inca o faza. Am trecut pe langa Patria. M-a apucat jalea! Nici nu recunosteam blocul asa cum il stiam eu pe vremea lui Ceasca... atunci cel putin il spoiau pe dinafara sa arate bine, dar acum e varza! I-au tras o reclama imensa pe un sfert din coltz ca sa mai astupe imaginea, dar e distrus complet...

Mă rog. Mi-aduc aminte că citisem un
Va rugam inregistrati-va aici sau faceti login daca sunteti deja membru, pentru a putea vedea link-urile mai vechi din presă în care se spunea că locatarii din blocul ăsta ar fi dat în scris că nu vor consolidare acum nu ştiu câtă vreme şi că-şi asumă orice s-ar întâmpla.
Patria ăla săracu cică e obiect de studiu pe la arhitectură prin Franţa. Nu mai ştiu unde am citit. Ar fi trebuit să fie în proiectare pentru consolidare acum. Ia uite ce-am găsit:
14. D.M.I.A nr. 3740/ 8.09.2008
Imobil ARO-Patria, Bucuresti
Faza: reactualizare ET, SF
Proiectant: SC PROIECT BUCURESTI SA, sef proiect arh. Doina Iftode
Beneficiar: Bloc Aro Patria
Prezinta: arh. Irina Cosmănescu, ing. Cristina Vărzaru, proiectanţii
De aici:
Va rugam inregistrati-va aici sau faceti login daca sunteti deja membru, pentru a putea vedea link-urile
Înţeleg că e reexpertizat.
Nu stiu cum era pe vremea lui Lis dar din cate am inteles acum primaria acorda (sau ar trebui sa acorde) facilitati financiare pentru cei cu venituri mici care nu pot sa plateasca consolidarea.
Dar cei cu venituri mari?
Mai este o chestie: o parte din locatari s-au mutat in alte locuinte si au inchiriat apartamentele din Pherikide. Indiferent de venitul lor, e clar ca le pasa prea putin daca o sa se prabuseasca blocul, probabil au asigurare si nelocuind acolo, nu ei or sa crape...
In centru, multe spatii au fost inchiriate la firme: proprietarului nu ii pasa de consolidare, firmei nu ii pasa de riscul pe care si-l asuma angajatii. Si-uite-asa, nema consolidare...
M-am uitat la mai multe blocuri: pe partea de vis-a-vis de scala, Wilsonul si Lido ce mai arata cat de cat mai bine. Restul sunt praf. Este blocul acela chiar din dreapta Lido-ului, cu un colt la strada, m-am uitat atent la el, are niste decoratiuni interesante la etajele superioare. Din pacate, neingrijit, cu crapaturi, tencuiala cazuta, ferestre lipsa. Si interesant este ca multe din blocurile de pe Magheru sunt in situatia asta. Blocul de pe colt de la intersectia cu strada care vine dinspre piata Lahovari, pe care traverseaza autobuzele, pe partea cu cinema Studio, la etajele superioare zici ca este o ruina. Ferestre lipsa, pereti din care nu se mai vede decat caramida, tencuiala cazuta... oribil.
E clar ca nu se doreste consolidarea lor. Cinic vorbind, e posibil sa fie mai avantajos asa pentru cine asteapta sa construiasca in locul blocurilor care vor cadea la un viitor seism. Nu cumpara blocul sa il demoleze si sa construiasca (probabil nici nu ar fi voie daca sunt monumente), dar... vai! S-a prabusit! Ce soarta aspra! Hai sa construim in locul lui! Cred ca deja sunt arendate toate locatiile respective...
Cache-ul de la Google sa traiasca!!!
Quote:Garsoniera fusese închiriată pe Bulevardul Brătianu în binecunoscutul, pentru bucureşteni, block-house Ferekide. Construcţia era alcătuită din trei corpuri orientate într-un patrulater ştirbit de o latură. La parter se aflau un coafor, o frizerie şi un magazin de coloniale şi delicatese, iar curtea interioară avea corespondenţă printr-un gang larg, totdeauna vântos, cu strada Vasile Conta. Garsoniera, în felul ei, era clasică, sute de exemplare asemănătoare putând fi întâlnite în blocurile stil cubist ridicate mai ales în centrul Capitalei în perioada interbelică. Compuse dintr-o singură piesă, de obicei spaţioasă şi elegantă, un vestibul, o baie strălucitoare, bine utilată — nu lipsea niciodată bideul — şi eventual un balconaş cochet à la Romeo şi Julieta, aceste mici locuinţe fuseseră concepute cu o destinaţie precisă, mai târziu uitată. Astfel, generaţiile ulterioare aveau să se mire neîncetat de "capsomania" arhitecţilor care proiectaseră aceste locuinţe single, cu risipă de spaţiu şi dichis, vitregindu-le de bucătărie — măcar o chicinetă, acolo! — debarale şi alte atenanse indispensabil gospodăreşti. În realitate (şi aceasta puţini o cunosc, cei mai tineri fiind azi septuagenari), garsonierele în cauză răspundeau necesităţilor a două categorii de persoane. Erau solicitate de persoane singure, celibatari încăpăţânaţi, văduvi sau văduve de o anumită vârstă şi dispunând de venituri substanţiale (chiriile nu erau deloc comode) şi cărora prezenţa ori absenţa dependinţelor le era absolut egală. Aceşti oameni nu-şi făceau nici măcar o cafea acasă, luau masa la restaurant şi schwartzul la Capşa şi Corso, ori erau serviţi la domiciliu de către băiatul trimis de patron cu sufertaşele calde. Oameni care stăteau în genere puţin acasă, consumându-şi existenţa în vizite, localuri, la joc de cărţi. Cea de-a doua categorie de chiriaşi, având pondere certă pe lista locatarilor, o constituiau "plaisiriştii", bărbaţi de toate vârstele, ofiţeri, oameni de afaceri, negustori din provincie sau Capitală, rentieri şi funcţionari superiori, liber-profesionişti care angajau aceste garsoniere sub identităţi fictive. Aici puteau petrece cu discreţie şi nestingherit, camuflându-şi viciile, aventurile, relaţiile sentimentale clandestine. Cei cu posibilităţi mai modeste suportau în doi sau trei cheltuielile, cheia plimbându-se de la un beneficiar la altul, în funcţie de ocazii.
Dap, ştiam ce-ai spus. Vezi că la Rebreanu apare o menţiune într-una din cărţi (s-ar putea să fie "Jar", dar nu mai ştiu exact) despre un tânăr care, deşi avea familie cu care să locuiască, îşi "luase garsonieră în oraş". Apoi mai e şi Fred Vasilescu din "Patul lui Procust". Nu-şi luase şi el garsonieră în oraş pe care i-o amenaja Doamna T.?
Mă gândesc că aceste garsoniere erau, pe de altă parte, o modalitate de valorificare a spaţiului care se restrângea la etajele superioare, ca urmare a regulilor ce impuneau retrageri succesive la ultimele etaje ale blocurilor din raţiuni de însorire. Simu, de lângă Eva, are garsonieră la ultimul etaj, în partea care a rămas în picioare la cutremur. De cealaltă nu ştiu.
Că tot vorbeam de arhitectura blocurilor interbelice. Am văzut în diverse astfel de blocuri bucătării meschine, dar de fapt ele nu aveau nevoie să fie prea mari la vremea aceea pentru că, în general, stăpânii casei nu aveau nevoie să stea toţi acolo, pentru că aveau servitoare care să gătească şi mâncau într-un loc special destinat din zona de zi. "Fetişoara", cum s-a exprimat bunica atunci când am întrebat-o dacă şi ei au avut servitoare, nu era un cap de ţară pentru un anumit segment de populaţie care nu era neapărat bogat. Ai văzut că diverse blocuri (spun diverse că n-am intrat în prea multe) au a doua intrare care dă direct în bucătărie sau lângă şi eventual un lift separat care duce în acea zonă (aşa e un bloc de pe Strada Toamnei).
Am intrat de mai multe ori intr-un bloc foarte vechi de langa biserica Armeneasca (cum vii dinspre Rosetti spre Mosilor, pe partea stanga, a doua strada dupa biserica Armeneasca). Desi zona scarilor in spirala era foarte inghesuita (cu un lift mititel in care incapeau doar doua persoane) apartamentele erau foarte spatioase. In fiecare apartament era "camera slujnicei", destul de mica, din care se trecea direct in bucatarie sau in a doua iesire din apartament. catre o scara de servici, separata de cea principala.