27 oct. 2020

Cutremur moderat cu magnitudinea de 5,0 (5,2) grade in centrul Iranului

Un cutremur moderat, cu magnitudinea mb de 5,0 grade (magnitudinea locala ML 5,2), s-a produs in ziua de luni, 26 octombrie, in centrul Iranului.


Sursa foto: EMSC

Seismul a avut loc la ora 21h34min UTC (ora locala 1h04min a zilei de 27 octombrie). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean, epicentrul seismului a fost localizat in centrul Iranului, in regiunea Bahabad din provincia Yazd.
Cutremurul s-a produs la adancimea de 10 km si a avut magnitudinea mb de 5,0 grade (magnitudinea locala ML 5,2 potrivit Centrului Seismologic Iranian din cadrul Institutului de Geofizica al Universitatii din Teheran).
Miscarea seismica a fost resimtita in zona epicentrala si in mai multe localitati din provincia Yazd. 

25 oct. 2020

Cutremurul vrancean din 26 octombrie 1802: caracteristici, efecte, context seismic intern si extern

In ziua de 26 octombrie (stil nou) 1802 s-a produs cel mai puternic cutremur cunoscut pe teritoriul Romaniei, eveniment cu acest calificativ valabil pentru o perioada de cel putin 1000 de ani. Seismul a avut epicentrul in regiunea Vrancea, iar adancimea focarului a fost estimata la 140-150 km, datorita ariei macroseismice foarte mari si a diversitatii efectelor observate pe scara larga. Seismul s-a produs la ora locala 12h55min si s-a manifestat foarte violent in numeroase zone din Moldova, Muntenia, dar si in Sudul si centrul Transilvaniei. Magnitudinea estimata ar fi fost de 7,6-7,7 grade pe scara Richter, respectiv 7,9 grade pe scara bazata pe moment seismic; aceste valori depasesc astfel valorile calculate pentru cel mai puternic cutremur vrancean inregistrat instrumental in cursul secolului al XX-lea (cutremurul din 10 noiembrie 1940, pentru care s-au determinat valorile MGR=7,4 si Mw=7,7). Intensitatea maxima a cutremurului ar fi atins X grade pe scara Mercalli, iar la Bucuresti intensitatea a fost apreciata la IX grade, in baza efectelor macroseismice observate.
Seismul a avut o durata de aproximativ 2 minute, in Bucuresti fiind consemnate manifestari de tip "unduire de val", zgomote subterane intense, precum si fenomene geomorfologice constand in crapaturi in sol si tasniri de apa. Fenomene similare au fost observate si in multe alte zone din Muntenia, Moldova, dar chiar si in Sudul Transilvaniei. Conform relatarilor din acea vreme, pamantul se legana "precum barca pe valuri". In Capitala au fost afectate numeroase case, dar cel mai impresionant efect a fost prabusirea partii superioare a Turnului Coltei.

Sursa
Sursa
 Seismul din 14/26 octombrie 1802 a ramas cunoscut in memoria locuitorilor Bucurestiului sub numele de "Cutremurul cel Mare". Miscarea seismica primara (probabil cu caracter multisoc, specific marilor cutremure subcrustale vrancene) a fost urmata de mai multe replici moderate, care au fost resimtite in perioada 26 octombrie-7 noiembrie 1802 (probabil avand magnitudini de pana la 5,5-5,7 grade). Ultima replica mai semnificativa, produsa pe 7 noiembrie 1802, a fost resimtita destul de intens si in Sudul Transilvaniei.
Precedentul cutremur vrancean cu caracter catastrofal a avut loc la 31 mai/11 iunie 1738, magnitudinea acestuia fiind estimata la 7,4-7,5 grade pe scara Richter; caracteristicile macroseismice ale acestuia indica un cutremur cu focar la o adancime mai mica, probabil intre 120-135 km, si cu sursa localizata cel mai probabil in Muntii Buzaului. Un alt cutremur puternic, dar fara caracter catastrofal, a mai avut loc in Vrancea la 6 aprilie 1790 (magnitudine estimata 6,9 pe scara Richter si intensitate maxima VIII). Dupa seismul din 1802 s-au mai produs alte cutremure puternice la 26 noiembrie 1829 (magnitudine estimata 7,0) si, mai ales, la 23 ianuarie 1838 (eveniment cu caracterul celui de la 4 martie 1977, magnitudine estimata 7,3, efecte catastrofale in Bucuresti si in centrul si Nord-Estul Munteniei).
Din punct de vedere al contextului seismic intern si extern, marele cutremur vrancean din 1802 poate fi corelat cu tensiuni globale rezultate din miscarea placii Indo-Australiene, dar si cu instabilitatea seismica vranceana care a fost indusa de cutremurul din 1790. Astfel, la nivel regional, sunt cunoscute marile cutremure din: Nord-Vestul Iranului-zona Tabriz de la 1780, Estul Turciei-zona Erzincan din 1784, Estul Turciei-falia Est-Anatoliana la 1789. In acest context regional s-a produs seismul vrancean de la 6 aprilie 1790, resimtit pe arie larga, inclusiv in Ucraina, dar si in Transilvania; evenimentul a cauzat pagube la Iasi, Bucuresti si Craiova. Un alt cutremur vrancean resimtit intens in Muntenia si Moldova a avut loc la 8 decembrie 1793 (magnitudine estimata 6,3-6,5). Au urmat cutremure moderate in 1794 si 1795, resimtite la Bucuresti. In 1797 s-a produs un megaseism cu tsunami in Oceanul Indian, zona Sumatrei, urmat de un cutremur vrancean moderat produs la 14 martie 1798, resimtit destul de puternic la Bucuresti. Un alt cutremur este mentionat de Ion Atanasiu in 1801.
Cutremurul din 1802 a fost cel mai puternic seism consemnat pe teritoriul tarii in ultimii cel putin 1000 de ani. El s-a produs intr-un context intern si extern tensionat, cu multiple seisme generate de placa Indo-Australiana dar si de subplacile adiacente Marii Negre. In ciuda magnitudinii foarte mari, in Bucuresti nu au fost multe victime deoarece seismul s-a produs la orele pranzului, cand oamenii iesisera din biserici.
Totusi, acest cutremur ramane un eveniment de referinta in istoria dezastrelor care au afectat Capitala.

24 oct. 2020

Cutremur moderat cu magnitudinea de 5,0 (5,4) grade in Vestul Iranului

Un cutremur moderat, cu magnitudinea moment de 5,0 grade (magnitudinea locala ML 5,4) s-a produs in ziua de sambata, 24 octombrie, in Vestul Iranului.

 



Sursa foto: EMSC

Seismul a avut loc la ora 11h34min UTC (ora locala 15h04min). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean, epicentrul miscarii seismice a fost localizat in provincia Qazvīn din Vestul Iranului.
Cutremurul s-a produs la adancimea de 10 km si a avut magnitudinea Mw de 5,0 grade (magnitudinea locala ML 5,4 potrivit Centrului Seismologic Iranian din cadrul Institutului de Geofizica al Universitatii din Teheran).
Seismul a fost resimtit in partea vestica a Iranului, in special in provincia Qazvīn. 

23 oct. 2020

Cutremur cu magnitudinea de 4,0 grade in regiunea Vrancea

Un cutremur subcrustal, cu magnitudinea ML de 4,0 grade, s-a produs in seara zilei de joi, 22 octombrie, in regiunea Vrancea.

 

Sursa foto: INCDFP

Seismul a avut loc la ora locala 23h21min43sec (20h21min43sec UTC). Potrivit datelor publicate de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, epicentrul seismului a fost localizat in Muntii Buzaului, zona GURA TEGHII, judetul Buzau (45,48 grade latitudine Nordica, 26,38 grade longitudine Estica).

 Sursa foto: EMSC


Cutremurul s-a produs la adancimea de 123,1 km si a avut magnitudinea ML de 4,0 grade pe scara Richter. Intensitatea maxima a fost de II-III grade pe scara Mercalli.
Miscarea seismica a fost resimtita foarte slab in cladiri mai inalte din orase aflate in Sudul si Estul tarii.
Acest seism a fost primul cutremur vrancean cu magnitudinea egala sau mai mare de 4,0 dupa o perioada de pauza seismica de 4 luni. Precedentele cutremure cu magnitudini egale sau mai mari de 4,0 au avut loc in luna iunie, astfel:

02.06.2020 11:12:58 UTC 45,62N 26,54E 101 km ML=4,5
21.06.2020 03:47:26 UTC 45,58N 26,40E 119 km ML=4,0

Cele mai puternice cutremure din acest an produse in Vrancea au avut loc pe 31 ianuarie (subcrustal), respectiv 25 aprilie (crustal), astfel:

31.01.2020 01:26:47 UTC 45,69N 26,69E 118 km ML=5,2
24.04.2020 22:04:18 UTC 45,89N 27,47E _23 km ML=5,0

Cutremurul a fost precedat de un seism moderat cu magnitudinea moment de 5,2 grade produs in Marea Ionica in seara zilei de miercuri, 21 octombrie, eveniment generat de miscarea microplacii Adriatice. In mod similar, cutremurul vrancean moderat din 28 octombrie 2018 (magnitudine ML 5,8) a fost precedat de un cutremur puternic cu magnitudinea moment 6,8 produs in Marea Ionica in noaptea de 25-26 octombrie 2018, ceea ce demonstreaza corelatia foarte stransa intre tensiunile de la marginea microplacii Adriatice si cutremurele din Vrancea. Practic, zona Vrancea reactioneaza la un stress tectonic regional care se exercita si asupra microplacii Adriatice.

22 oct. 2020

Cutremur moderat cu magnitudinea de 5,2 grade in Marea Ionica


Un cutremur moderat, cu magnitudinea moment de 5,2 grade (magnitudinea locala 5,2-5,3) s-a produs in ziua de miercuri, 21 octombrie, in Marea Ionica.


Sursa foto: EMSC

Seismul a avut loc la ora 23h00min UTC (ora locala 2h00min a zilei de 22 octombrie). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean, epicentrul cutremurului a fost localizat in Marea Ionica, la 74 km Sud-Sud-Vest de Zakynthos.
Cutremurul s-a produs la adancimea de 10 km si a avut magnitudinea de 5,2 grade pe scara bazata pe moment seismic (magnitudinea locala 5,2-5,3 grade potrivit centrelor seismologice din Grecia).
Seismul pare a fi in legatura cu microplaca Adriatica. In noaptea de 25 spre 26 octombrie 2018 s-a produs un cutremur puternic in Marea Ionica, magnitudinea acestuia fiind de 6,8 grade pe scara bazata pe moment seismic. 

21 oct. 2020

Cutremur cu magnitudinea de 3,1 grade in Moldova centrala (judetul Vaslui)

Un cutremur crustal, cu magnitudinea de 3,1 grade, s-a produs in dimineata zilei de miercuri, 21 octombrie, in Moldova centrala (judetul Vaslui).


Sursa foto: INCDFP

Seismul a avut loc la ora locala 8h55min38sec (5h55min38sec UTC). Potrivit datelor publicate de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, epicentrul seismului a fost localizat in Moldova centrala-Podisul Moldovei, zona NEGRESTI, judetul Vaslui (46,79 grade latitudine Nordica, 27,44 grade longitudine Estica).

 

Sursa foto: EMSC

Cutremurul s-a produs la adancimea de 6,6 km si a avut magnitudinea ML de 3,1 grade pe scara Richter. Miscarea seismica a fost resimtita in zona epicentrala cu intensitatea maxima de II-III grade pe scara Mercalli.

20 oct. 2020

Cutremur major cu magnitudinea de 7,5 grade in regiunea Peninsulei Alaska

Un cutremur major, cu magnitudinea moment de 7,5 grade, s-a produs in ziua de luni, 19 octombrie, in regiunea Peninsulei Alaska.
 

 


Sursa foto: EMSC

Seismul a avut loc la ora 20h54min UTC (ora locala 12h54min). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean, epicentrul miscarii seismice a fost localizat in Nordul Oceanului Pacific, la Sud de Peninsula Alaska (928 km Sud-Sud-Vest de Anchorage).
Cutremurul s-a produs la adancimea de 40 km si a avut magnitudinea de 7,5 grade pe scara bazata pe moment seismic. Seismul a fost urmat de mai multe replici moderate, cu magnitudini de pana la 5,5-5,9 grade pe scara bazata pe moment seismic.
A fost emisa o alerta de tsunami pentru zona de coasta din apropierea epicentrului, alerta anulata ulterior.
Miscarea seismica a fost resimtita moderat spre intens in mai multe localitati din Peninsula Alaska. Mai multe scoli au fost evacuate.
Un alt cutremur major s-a produs anul acesta pe 22 iulie tot in regiunea Peninsulei Alaska, magnitudinea acestuia fiind de 7,8 grade pe scara bazata pe moment seismic.

 

18 oct. 2020

Cutremur cu magnitudinea de 3,1 grade in Campia Romana

Un cutremur crustal, cu magnitudinea de 3,1 grade, s-a produs in dimineata zilei de duminica, 18 octombrie, in Campia Romana.


Sursa foto: INCDFP

Seismul a avut loc la ora locala 11h08min10sec (8h08min10sec UTC). Potrivit datelor publicate de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, epicentrul miscarii seismice a fost localizat in Campia Romana, pe Valea Ialomitei, intre localitatile CAZANESTI si SLOBOZIA, judetul Ialomita (44,57 grade latitudine Nordica, 27,12 grade longitudine Estica).


Sursa foto: EMSC

Cutremurul s-a produs la adancimea de 8,0 km si a avut magnitudinea locala ML de 3,1 grade pe scara Richter. Intensitatea maxima a fost de II-III grade pe scara Mercalli.
Activitatea seimica din Campia Romana-Estul Munteniei este corelata cu falia majora Intra-Moesica si cu unele falii legate de aceasta. In octombrie 2018 un roi de seisme crustale s-a inregistrat in zona CAZANESTI-POGOANELE (la limita judetelor Ialomita si Buzau). 

13 oct. 2020

Cutremur moderat cu magnitudinea de 5,4 grade in Nord-Vestul Oceanului Indian, regiunea Socotra

Un cutremur moderat, cu magnitudinea mb de 5,4 grade, s-a produs in ziua de marti, 13 octombrie, in regiunea Insulelor Socotra din Nord-Vestul Oceanului Indian.

 

Sursa foto: EMSC

Seismul a avut loc la ora 9h29min UTC (ora locala 12h39min in Yemen). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean, epicentrul miscarii seismice a fost localizat in regiunea Insulelor Socotra din Nord-Vestul Oceanului Indian.
Cutremurul s-a produs la adancimea de 10 km si a avut magnitudinea mb de 5,4 grade.

 

12 oct. 2020

Cutremure moderate cu magnitudini de 5,1 si 5,2 grade in regiunea Insulei Creta

Doua cutremure moderate, cu magnitudini moment de 5,1 si 5,2 grade (magnitudini locale 5,0-5,1 si, respectiv, 5,2), s-au produs in ziua de luni, 12 octombrie, in regiunea Insulei Creta.
Primul seism a avut loc la ora 0h30min UTC (ora locala 3h30min). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean, epicentrul cutremurului a fost localizat la 113 km Est-Nord-Est de Heraklion. Cutremurul s-a produs la adancimea de 5 km si a avut magnitudinea de 5,1 grade pe scara bazata pe moment seismic (magnitudinea locala 5,0-5,1 conform centrelor seismologice regionale din Grecia).

 

Sursa foto: EMSC

Al doilea seism a avut loc la ora 4h11min UTC (ora locala 7h11min). Epicentrul miscarii seismice a fost localizat la 108 km Est-Nord-Est de Heraklion. Cutremurul s-a produs la adancimea de 11 km si a avut magnitudinea de 5,2 grade pe scara bazata pe moment seismic (magnitudinea locala 5,2 conform centrelor seismologice regionale din Grecia).


Sursa foto: EMSC

Cutremurele au fost urmate de mai multe replici mai slabe. 

 

10 oct. 2020

Cutremur subcrustal cu magnitudinea de 4,0 grade in Fagaras-Campulung, zona Sinaia (Prahova)

Un cutremur subcrustal, cu magnitudinea ML de 4,0 grade, s-a produs in dimineata zilei de sambata, 10 octombrie, la marginea estica a regiunii Fagaras-Campulung, in zona SINAIA.

 

Sursa foto: INCDFP

Seismul a avut loc la ora locala 9h29min47sec (6h29min47sec UTC). Potrivit datelor publicate de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, epicentrul cutremurului a fost localizat la extremitatea estica a regiunii Fagaras-Campulung, in zona SINAIA, judetul Prahova (45,33 grade latitudine Nordica, 25,54 grade longitudine Estica).


Sursa foto: EMSC

Cutremurul s-a produs la adancimea de 64,4 km si a avut magnitudinea ML de 4,0 grade pe scara Richter. Intensitatea maxima a fost de aprox. IV grade pe scara Mercalli.
Miscarea seismica a fost resimtita in judetele Prahova, Dambovita si Brasov, inclusiv in municipiul BRASOV.
Pe 19 martie, un alt cutremur subcrustal, cu magnitudinea de 4,2 grade, s-a produs la adancimea de 64 km in judetul Dambovita, zona MOROENI.
Cutremurele din zona SINAIA sunt incadrate ca avand originea la extremitatea estica a regiunii Fagaras-Campulung, fiind insa legate direct de seismele subcrustale din Vrancea. In mai-iunie 1993 s-a inregistrat o secventa seismica in zona SINAIA, cu soc principal avand magnitudinea ML 5,1; cutremurele din 1993 au fost insa de suprafata, cu focare la 5-15 km adancime. Totusi, in zona SINAIA au fost inregistrate si cutremure subcrustale.

 

 

5 oct. 2020

Cutremurul din 6 octombrie 1908

Primul cutremur vrancean mai puternic din secolul XX (MGR > 6,4-6,5) a avut loc in seara zilei de 6 octombrie 1908, ora locala 23h39min. Cutremurul a avut epicentrul in Muntii Buzaului, zona GURA TEGHII-LOPATARI, judetul Buzau:

Cutremurul s-a produs la adancimea de 125 km (poate chiar 130 km) si a avut magnitudinea MGR de 6,75-6,8 grade. Intensitatea maxima a fost de cca. VIII grade. Seismul a fost resimtit cu intensitati destul de mari pe o arie larga, care, potrivit lui Ion Atanasiu, s-a intins din Nordul Moldovei pana in Sud-Vestul Olteniei.
Dupa cum se relateaza in ziarul Universul din acele zile, s-a produs, citez, un cutremur de mare intensitate difuzat din nord-est spre sud-vest, pe o mare suprafata de teren, de la Tr. Severin pana-n Dorohoi, cu accentuari la Roman, Adjud, Rm. Sarat. "Cetatenii fugeau de prin case dezbracati, inchinandu-se. Femeile fugeau prin curti si pe strazi cu copiii in brate, tipand. Ceasornicele s-au oprit. Clopotele de la biserici sunau, sunau si au produs o panica si mai mare". Cutremurul a avut 3 momente explozive la interval de 3 minute. Ultima faza a produs "zguduituri infricosatoare" si "formidabile bubuituri subterane''. S-au daramat mai ales locuintele vechi.
Sa vedem cate ceva despre contextul intern si extern. In plan intern, Vrancea a avut o activitate usor intensificata in perioada 1902-1904, cand s-au produs 4 cutremure cu magnitudini de 5,5-6,3 grade, cele mai puternice fiind seismele de 6,0-6,3 grade din 13 septembrie 1903 si 6 februarie 1904. La 13 martie 1908 s-a produs si un cutremur crustal cu magnitudinea de 4,5 grade in Moldova de Sud, zona GALATI (IZVOARELE-PECHEA). Dupa seismul vrancean din 1908 a urmat un alt cutremur relativ puternic la 25 mai 1912 (MGR 6,4), in cadrul unei serii de evenimente multiple (triplet); cutremurul din 1912 s-a produs insa la o adancime mai mica, de cca. 90 km, in capatul de Nord-Est al zonei Vrancea.
In plan extern, sunt de remarcat urmatoarele evenimente importante, care definesc contextul extern al seismului vrancean din 1908, si care demonstreaza legatura dintre Vrancea, Oceanul Indian si Asia centrala, precum si cu faliile de decrosare din Estul Turciei, plus tensiunile exercitate de la Est spre Vest asupra microplacii Adriatice (generand cutremure mari in Italia):

-cutremurul major din India de la 4 aprilie 1905: magnitudine 7,9;
-cutremurul major din Italia, Calabria de la 8 septembrie 1905: magnitudine 7,2;
-cutremurul puternic din Estul Turciei, de pe falia Est-Anatoliana, zona Malatya, din 4 decembrie 1905: magnitudine 6,8;
-cutremurul din Oceanul Indian, Golful Bengal, din 24 iunie 1906: magnitudine 7,1;
-cutremurul din Afganistan din 24 octombrie 1906: magnitudine 7,0;
-cutremurul din Oceanul Indian-Vestul Australiei din 19 noiembrie 1906: magnitudine 7,7;
-cutremurul din China, provincia Xinjiang, de la 22 decembrie 1906: magnitudine 7,8;
-cutremurul din Tadjikistan din 21 octombrie 1907: magnitudine 7,4;

-cutremurul de pe Dorsala Indiana de Sud-Vest din 22 aprilie 1908: magnitudine 7,0

Este destul de evident contextul in care s-a produs cutremurul vrancean din 1908. Dupa acest seism, au mai aparut si alte cutremure mari in Italia (28 decembrie 1908, Messina), dar si in Asia. Au fost mai multe valuri de tensiuni propagate dinspre Oceanul Indian spre Asia si spre regiunea mediteraneana, tensiuni care au indus si cutremurele vrancene din 1908 si 1912.
Cutremurul vrancean din 1908 este mai putin cunoscut pentru ca nu face parte din clasa cutremurelor catastrofale (1802, 1838, 1940, 1977). Totusi a fost un eveniment destul de puternic, cu arie macroseismica larga. De notat faptul specific cutremurelor puternice din Muntii Buzaului, anume ca la 8 ani dupa el s-a produs un cutremur fagarasean puternic la 26 ianuarie 1916 (magnitudine 6,4). 

4 oct. 2020

Cutremur cu magnitudinea de 3,0 grade in Lunca Dunarii

Un cutremur crustal, cu magnitudinea ML de 3,0 grade, s-a produs in Lunca Dunarii in dimineata zilei de duminica, 4 octombrie.

 


Sursa foto: INCDFP

Seismul a avut loc la ora locala 5h51min18sec (2h51min18sec UTC). Potrivit datelor publicate de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, epicentrul miscarii seismice a fost localizat in Lunca Dunarii, intre localitatile COMANA si OLTENITA, la limita judetelor Calarasi si Giurgiu (44,08 grade latitudine Nordica, 26,39 grade longitudine Estica).

 


Sursa foto: EMSC

Cutremurul s-a produs la adancimea de 1,2 km si a avut magnitudinea ML de 3,0 grade pe scara Richter. Intensitatea maxima a fost de II-III grade pe scara Mercalli.
Seismul a fost resimtit in partea sud-estica a judetului Giurgiu si in extremitatea sud-vestica a judetului Calarasi.
Un alt cutremur, cu magnitudinea de 3,4 grade, a mai avut loc in Lunca Dunarii pe 1 septembrie, epicentrul fiind localizat in Bulgaria, in apropierea granitei cu Romania.